PROIECT DE CERCETARE EXPLORATORIE

Contract nr. 4/30.08.2013, finanțat de Unitatea Executivă pentru Finanțarea Ȋnvățământului Superior,

a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI)

Buget: 621.000 lei

 

 

Descrierea proiectului

Proiectul DAMWAVE își propune implementarea metodelor de asimilare a datelor pentru îmbunătațirea predicției valurilor în zona costieră a Mării Negre.

Prima componentă a sistemului propus în cadrul proiectului DAMWAVE, este relaționată cu predicția valurilor și se bazează pe modelul spectral în medie de fază SWAN (Simulating WAves Nearshore). Acest model a fost deja implementat în Marea Neagră de directorul de proiect.Pentru condiții similare, prezentul sistem de modelare bazat pe SWAN furnizează în general rezultate sensibil mai bune decât sistemul bazat pe modelul WAM, așa cum indică compararea rezultatelor furnizate de cele două modele cu date de baliză. Prin comparație cu modelele oceanice pentru valuri, cum este WAM, SWAN prezintă avantajul că la nivelul bazinului Mării Negre un singur model acoperă întreaga gamă a procesului de modelare, de la generarea valurilor în apă adâncă și până la nivel costier.

În cea de-a doua fază, în cadrul proiectului DAMWAVE module DA (DATA ASSIMILATION) bazate pe tehnicile menționate mai jos vor fi implementate și testate pentru diverse nivele de calcul ale sistemului de modelare.

Tehnicile de asimilare de date în predicția valurilor sunt de obicei clasificate în două categorii: metode secvențiale și metode variaționale. Metodele secvențiale combină toate observațiile înregistrate într-o anumită fereastră de timp și corectează rezultatele modelului fără a se face referiri la dinamica acestuia. Schemele DA cele mai cunoscute sunt bazate fie pe proceduri secvențiale instantanee, cum ar Interpolările Optimale (OI), sau pe Corecții Succesive (metoda corecțiilor succesive SCM), aceste metode fiind atractive mai ales datorită cerințelor de calcul mai reduse. Metodele bazate pe Filtrul Kalman (KF) prezintă mai multe nivele temporale și sunt capabile să furnizeze statistici privind erorile variabilelor modelului. Principala problemă privind implementarea unor astfel de tehnici apare din aproximarea matricii de covarianță a erorilor și din acest motiv sunt necesare unele simplificări.

 

WORKSHOP 2015

Universitatea “Dunărea de Jos” Galați

Facultatea de Inginerie

Galați, Str. Domneasca, nr. 111,
Cod postal: 800201
Tel: 0336 130 208 Fax: 0336 130 283


http://www.ing.ugal.ro

Date de contact

DAMWAVE

Implementarea de metode de asimilare de date pentru a îmbunătăți predicția valurilor în zonele costiere românești ale Mării Negre

PN-II-ID-PCE-2012-4-0089

Site realizat de Ichinur OMER si actualizat de Alina Raileanu

Universitatea “Dunărea de Jos” Galați

 

Facultatea de Inginerie